Arhive pe categorii: Outfit

Outfit post: Rochie plover/ A dress from a sweater

Voi ignora timpul care a trecut, noroc că blogul îți permite să scrii data la care s-au întâmplat lucrurile. Ultima oară am trecut prin groaza cea mai mare a bloggerului: nu salvasem nimic. Și s-a pierdut tot postul. Nu e cea mai mare groază asta totuși, cred că e cea în care ți se pare că ți-ai șters cumva tot blogul, aia e cea mai mare 🙂

De acum voi scrie și în engleză posturile. Am aruncat un ochi la stats și e necesar de acum. Deși pozele spun mai mult decât voi reuși eu vreodată (+Google Translate pe alocuri), parcă e mai prietenos așa.

Moving on, scriu pentru zilele în care abia se încălzea prin București și bătea un vânt mai rece, ce mai amintea de iarna grea ce a fost. Își mai amintește cineva? Așa m-am îmbrăcat într-o zi amuzantă. Zilele amuzante sunt mai ales când am chef să port tocuri, dar n-am neapărat ocazie la care să le port. Cine mă vede în ziua aia mă întreabă de ce m-am gătit. Trebuie un motiv? 😛

From now on I will be writing in English too. I glanced at my stats and it’s a must. Though pictures say more than I ever will (+ a little help from Google Translate), it’s friendlier this way.

Moving on, remembering the days when Bucharest was warming up after the hard winter, and there was still a chilli wind around. Does anyone remember? This is what I wore for a fun day. Fun days are mostly when I feel like wearing heels, but there is no special ocasion for them. Whomever sees me that day asks me why I am dressed up. Do I need a reason? 😛

Wearing: Kiabi Sweater, Depot 96 dress, Zara heels, don’tknow tights, DYI repurposed belt, my grandma’s broche

Etichetat

Outfit post: cu bicicleta

M-am tuns și încă n-am apucat să pun vreo poză aici cu asta.

Duminică seara, după ce am sărbătorit Floriile la ‘un Flor’, am dat o raită cu bicicleta prin parcul de la Obor (na, că a ieșit cu rimă). Era foarte frig, așa că au fost necesare straturi.

Cămașă cu trenă, geacă de piele contra vântului și o parka subțire ca ‘strat izolant’. Câteodată condițiile meteo dau naștere la cele mai creative soluții.

N-am avut bicicletă când am fost mică, așa că mi-am cumpărat bicicleta pe care mi-o doream atunci, un Pegas pliabil. E grea, fără frână de mână și cu roata din față descentrată, dar îmi place la nebunie. E mică și veselă, așa cum trebuie să fie o bicicletă.

Etichetat , ,

Outfit post: De două ori verde

N-am mai făcut un outfit post demult. De fiecare dată fac poze și nu apuc să le redimensionez pentru blog chiar în ziua aceea. A doua zi nu mi se mai pare interesantă combinația de ieri. Pornesc în misiunea celei de azi și uit de cea de ieri. Așa că am strâns destul de multe poze. M-am și tuns mai scurt între timp, încă nu am ajuns la stadiul de Mia Farrow în Jon and Mary, but soon. 🙂

Aceasta va fi o serie amuzantă de poze, în opinia mea cel puțin. În primele două poze am antena parabolică în spate. În mod ciudat, dă impresia unui peisaj urban dar calm. 😛

green coat and crop top

Pantalonii scurți i-am mai purtat, cizmele la fel. Bluza verde e creație personală pe care am vrut să o consider stoc pentru viitorul magazin online, dar nu mi-a plăcut cum am finisat marginile interioare, așa că mi-a rămas mie. Headbandul sau banderola turban atrage destule priviri când o port, dar e foarte comodă și pufoasă. Aduce un plus de lumină și fler de anii ’40 oricărei combinații. În plus e făcută dintr-un fular mai lung, cadou de la bunica. Importante bunicile astea peste tot!

Mi-a plăcut mult cum veneau cele două ‘verzuri’ împreună, mi-am propus puțin military și vintage glamour, toate într-una. 😀

freen coat and crop top

Bluza are un mic secret. Singura mea bijuterie, că altfel nu prea le suport.

double green headband

E un mic buzunar auriu cu un model aproape aztec.

vintage cherokee bag

Detaliu cu geanta mea vintage, primită cadou de la bunica mea. Acest buzunar din față e de fapt un fel de pormoneu atașat genții, în care ai loc de bani și carduri. Cherokee scrie pe ea, e foarte practică, îmi încape și Nikonul când am nevoie.  Și cum îmi stă mâna :)), the claw is here…

cherokee vintage bag

După cantitatea de zăpadă de pe terasă, pozele au fost făcute acum vreo două săptămâni.

Banderolă turban handmade, Palton Topshop, Sacou SH/trifted, Crop top handmade, Pantaloni scurți Vero moda, Curea Zara, Ciorapi H&M, Cizme Corso Como, Geantă vintage

Etichetat , , , , , , , , ,

Outfit: Rochie triunghiuri

Pe 23 decembrie am plecat de la Cluj spre Suceava. Și, după cum se întâmplă de obicei când ajung acasă, a început o tornadă de vizite, mâncare, întâlniri neprevăzute, nopți nedormite, zile dormite, colindat, și altele care mă îndepărtează de calculator. Mai ales că până acum era un singur calculator care avea internet și Matilda are prioritate când vrea să se uite la desene animate. Ieri am colindat toată ziua prin magazine de electronice pentru un router wireless, azi am dormit îndeajuns încât să am curaj să fac poze și să le prelucrez pentru blog. Oricum, dacă n-am fi fost încuitați pe dinafară pentru o jumătate de oră, nu cred că așfi apucat niciazi să fac poze.

Parcă și frazele-s mai sacadate de agitația de aici.

Rochia asta în triunghiuri e cadoul meu de Crăciun de la David.

O bijuterie pentru gât, de fapt un cercel desperecheat care oricum se potrivește mai bine ca broșă.

Suprapuneri cu cardigan, geacă de blugi, palton. Iar rochia cămașă e peste o altă rochie de mătase.

Eșarfa rusească de la bunica mea care pare că se potrivește cu orice.

Noua tunsoare care se vede cel mai bine din profil.

În poza asta se vede o codiță din broșa- Dexter, luată ca să-l am tot timpul cu mine, portocaliu e accentul care completează paleta de culori.

Ce se vede în spate e păduricea dinspre Șcheia, locul de joacă preferat când eram mică.

Iar când să plecăm, ce zărim într-un copac?

Ceva negru, pufos și cu ochi 🙂

Black cats follow me everywhere 🙂

Outfit post: Pălărie de toamnă

Un alt outfit, de data asta cu pălărie. Pentru că e mai amuzantă o pălărie decât o căciulă uneori :).

Pe Lipscani de la ultimul pălărier de tradiție, după cum susținea el, am cumpărat-o cu 15 lei. O excepție, în rest erau toate peste 100 de lei. Pe asta o făcuse pentru un spectacol și era prea mică. Perfectă pentru mine, mai ales că are o poveste.

Sacoul e SH sau trifted, cum se mai zice. Am o mică obsesie pentru modelul brăduț, tweed, îl am pe sacou, pe plovăr și pe ciorapi. Mixing and layering the same print :P, double pun for fashion.

Pozele sunt făcute săptămâna trecută, într-una din ultimele zile însorite. Am găsit în Pipera frumoasa vitrină înverzită, iar doamnele dinăuntru coseau. Mă urmăresc mașinile de cusut de când m-am apucat și eu. 😀

Cizmele astea sunt eterne. Le am de vreo cinci ani, le-am primit cadou de ziua mea, au fost scumpe din câte știu, dar pot să zic că sunt o adevăratăcomoară. Stilul asta puțin militar, așa de cazarmă, adaugă mult farmec oricărei ținute, un farmec de aventură, cum îi zic eu. Și, din câte urmăresc eu moda e un trend permanent.

And some modelling 😛

Iar restul e cam așa: Geantă H&M, Plovăr Pull&Bear, pantaloni scurți Vero Moda, curea Zara, dresuri Meli Melo, cizme Corso Como.

Outfist post: Flori, culori și tocuri

Așa încep o categorie nouă din acest blog. Demult mă tentează să pun poze cu combinațiile pe care le fac când mă îmbrac. Pentru că stilul și mai ales stilul personal poate să fie ieftin, distractiv, ecologic.

Trebuie să mă explic puțin. Ieftin adică second hand, haine de la prieteni, haine refăcute.

Distractiv: nu trebuie obligatoriu să se potrivească aia cu aia și să te schimbi dacă nu, să interpretezi diferite personaje în diferite zile, să te gătești din când în când fără ocazie ca să te simți altfel  și să uiți complet câteodată de haine.

Ecologic: second hand, donații haine când nu mai ai nevoie de ele, reparații, modificări, transformări și haine noi cât mai puțin, doar ‘esențialul’. Bun, aici la ecologic, eu însămi m-am certat multă vreme că moda n-are cum să fie ecologică, e tot ce există pe lumea asta mai puțin ecologic. Dar există metode prin care poți dăuna mai puțin. De doi ani de zile îmi schimb puțin câte puțin obiceiurile pentru a fi în armonie cu natura (atât cât se poate din mijlocul unui oraș aglomerat) . Voi detalia acest proces într-un alt post.

Deși a fost mohorât și a plouat mocănește toată ziua, energia mea a fost debordantă. După atâtea zile de moleșeală și căldură, trebuia să se întâmple asta. Precizez starea mea de spirit pentru că uneori îmi influențează major felul în care mă îmbrac și arăt. Normal, doar suntem în simbioză cu tot ceea ce facem :). Și pentru că am avut atâta energie mi-am zis că trebuie să mai arăt aici ce am cusut. Știu că am făcut o pauză cam lungă de la asta. Sunt un pic prea critică în privința creațiilor mele, nu-mi acord timpul să experimentez sau să învăț. De fapt, nu-mi acordam, a trecut perioada aia și de asta a trebuit să punctez cu ceva. Adică:

outfit post handmade si zara

Multe culori, puțin bronz care ajută la aceste culori.

Bluza am terminat-o ieri. Demult îmi doream un crop top relaxat cu umerii căzuți, care creează impresia de picioare mai lungi dacă-l combini cu ceva cu talie înaltă. Am fost săptămânile trecute acasă, în Suceava și am găsit un second hand minune unde aveau și resturi de materiale, printre ele această minunată bucată de mătase care s-a transformat în cea mai perfectă bluză. Tiparul e din revista Patrones nr 306, modificat bineînțeles. (că nu suport să cos după un tipar așa pur și simplu).

Fusta e de la Etam din câte țin eu minte, e de fapt un second primit de la sora mea (e bine să ai o soră, multe lucruri de la mine din dulap sunt de la ea și invers) și modificat în plus. Era o fustă cu talie joasă care avea falduri exact pe șolduri, ceea ce crea impresia că sunt mult mai șolduroasă decât sunt, deci… chop-chop :P.

Eh, poza asta am urcat-o pentru Pim 🙂 Creatura aia mică neagră din spate, care se confundă cu smoala care a venit repede să vadă ce facem. Știu că peisajul nu e tocmai ce vezi în mod normal în poze dar, în afară de baltă totul arată perfect în opinia mea, he.

Ei, și pentru că eram bine dispusă mi-am luat tocuri. Sunt de la reduceri de la Zara de anul trecut. Eh, aici n-am fost atât de ecologică.

outfit-geanta-aurieGeanta plic e tot făcută de mine. Pielea ecologică e de la un coleg care nu o folosea, am făcut schimb de materiale, iar clapeta din piele e făcută dintr-un rest moștenire de la taică-miu. Când era mai tinerel, a avut o afacere de design de accesorii: rucsace din petice de piele, genți, portmonee (se pare că e genetic).

outfit-geanta-aurie2Mi-am făcut niște codițe de amazoană. Am citit acum câțiva ani o bandă desenată, La Geste des Chevaliers Dragon, unde fetele alea, cărora mie-mi place să le zic amazoane aveau tot felul de împletituri, codițe, pene, bile, bucăți de piele prin păr. Și mi-au plăcut la nebunie. Un detaliu care condimentează.

codițe amazoană profilȘi dintr-o combinație de haine parcă am povestit un an din viață. 🙂