Link Think on a Sunday

Ce am mai descoperit pe net si tot citesc zilele astea…

What I’ve discovered and been reading these days…

1/ S-a creat un index, The Higg Index, prin care companiile din moda pot sa testeze cat de sustenabile sunt. Creat de The Sustainable Apparel Coalition, indexul ia in calcul de la materiale si transport, la resturile din fabrica sau cum se trateaza apa reziduala. Sunt sigura ca va fi un ghid de referinta cat de curand, ce va accelera moda spre un comportament mai responsabil. Momentan e cam greoi, dar măcar toate informatiile se gasesc intr-un singur loc.

–

An index has beeen created, The Higg Index, that enables apparel companies tot test themsleves on how sustainable they are. Created by The Sustainable Apparel Coalition, the index takes into account textiles and transportation, fabric scraps and residual waste. I am sure it will be a refference guide soon, that accelerates fashion towards a more responsible behaviour. For the moment it’s not very user friendly, but it does gatherall the info in one place. 

2/ Apropo de Sustenabilitate, m-am înscris la cursul online de pe Coursera, sper că ați auzit de inițiativă (dacă nu, uitați-vă la TedTalk-ul de mai jos). Cursul începe mâine și de-abia aștept. Ultima oară erau 26.000 de înscriși, 4 de la noi din casă, zic cu mare mândrie.

Mi se pare obligatoriu să incluzi principii de sustenabilitate în viața de zi cu zi, îți schimbă perspectiva asupra rolului tău în societate și înveți participi la schimbare.

Aruncați o privire, cine știe dacă nu este un curs de la una dintre cele mai bune facultăți din lume care vă face cu ochiul. Plănuiesc să mă înscriu și la Critical Thinking, numai că înainte aștept să văd cum mă descurc cu temele și programul. Așa îmi împlinesc visul să fiu studentă toată viața :D.

–

And speaking of Sustainability, I have enrolled at the online class on Coursera, hope you’ve already heard of the initiative (if not, see the video below). The course will start tomorrow and I can hardly wait.  Last I checked there were 26.000 participant, 4 from our house, for which I am terribly proud. 

I think that it’s mandatory to include sustainable habits in daily life, it changes your perspective on the world and you are part of the change. 

Check it out, who knows if you don’t find the perfect top-university online class for you. I plan on enrolling at Critical Thinking too, just waiting to see how I handle the assignments and the schedule.  this way I will be a student all my life, dream com true. 😀

3/ Și că tot plănuiesc să mai rămân studentă și să încerc un master de moda, voiam sa consemnez o descoperire făcută în Paris.

Yiqing Yin face poezie cu pliseurile si materialele sale. Creatiile ei, romantice si cerebrale, îmi dau impresia că-mi vorbesc. Cu cât mă uit mai mult la ele, cu atât descopăr mai multe sensuri. Păcat că nu sunt multe poze pe site, dar puteti să vă delectați cu poze de la ultimul haute-couture pe Fashionising.

–

And since I am planning on staying a student a while longer and attempting a fashion MA, I wanted to note a discovery I made in Paris. 

Yiqing Yin is a poet that writes with pleats and fabric. HEr work, romantic and cerebral, give me the impression they are talking to me. The more I look at them, the more I discover new meanings. Too bad there aren’t more pictures on the site, but you can delve into her latest haute couture on Fashionising. 

4/Plănuiesc să mă uit la acest documentar, Why Beauty Matters, imediat după ce dau Publish. Am avut o relație foarte ciudată cu frumusețea și de ce avem nevoie de ea. Când eram mică, îmi doream să fiu practică și logică și nu înțelegeam de ce e nevoie de lucruri frumoase. Dar moda s-a ținut de mine și, până la urmă, am recunoscut că-mi trebuie lucruri frumoase, că m-am forțat să-mi nu-mi placă frumusețea. Amuzante contrastele din mintea noastră.

–

I plan on watching this documentary, Why Beauty Matters, right after I publish this. I had a very weird relationship with beauty and why I need it. When I was little, I longed to be practical and logical, I did not understand why beautiful things exist. But fashion followed me and, eventually, I admitted that I need beautiful things and that I was forcing myself not to lie beauty. Funny contrast in my mind. 

5/ După documentar, termin articolul despre somn de pe Brain Pickings. Am mai citit despre somn și importanța lui, m-a ajutat mult să revin la un program normal de somn și să n-am impresia că irosesc timpul dormind. Îmi trebuie o mică recapitulare, mă pregătesc de săptămâni solicitante și, deja, de-abia aștept să dorm.

Sau poate am să descopăr beneficiile fără să citesc articolul, că tare mi se închid ochii.

–

After the documentary, I will  finish the article about sleep on Brain Pickings. I have read about sleep and its importance before, it helped me come back to a normal sleeping pattern and to lose the feeling that I was wasting time. I need a recap, Iam running into some pretty busy weeks and I can’ wait to sleep. 

Or maybe I’ll just test the benefits directly, I am already falling asleep on the keyboard. 

 

TedTalks: Shawn Achor, The happy secret to better work

De ceva timp sunt abonată la canalul TedTalks. Pot să zic că atunci când i-am descoperit, mi s-a părut incredibil că poate exista așa ceva, e cel mai bun semn că asistăm la o nouă Renaștere, e ca o discuție mondială la un ceai care naște schimbări. Ce palpitant!

Secolul în care trăim e plin de progrese tehnologice impresionante, până și noi, plebea, am învățat că mai așteptăm un an-doi și putem să cumpărăm la un preț accesibil un gadget care ne-ar fi costat un credit de 35 de ani înainte (următorul pe lista de așteptare a tuturor pasionați este o tabletă :D) . Sunt progrese remarcabile în medicină, în energii alternative (s-ar putea să ne putem salva de la dispariție dacă progresăm aici), și ce-o mai fi… Numai că pare că stăm foarte prost la moral și la orientare. Excesul de opțiuni, de informații folositoare și nefolositoare, marketingul omniprezent al cărui rol de bază inevitabil este să creeze nesiguranță pentru a oferi soluția de siguranță, multitaskingul… acest „ADHD multicultural” pe care ni l-am creat singuri, toate duc la o nesiguranță permanentă a fiecărui individ în parte, la depresie, competiție, medicamente… nefericire pe scurt.

Ne-am creat singuri aceste repere care au devenit blocaje, ne-am creat iluzia că vom fi fericiți odată cu realizarea unui țel care se tot amână. Ce bine că avem tehnologia să ne ajute să aflăm soluții la probleme pe care nu știam că le avem.

Shawn Achor ăsta e un tip foarte pozitiv, ce știe să-și cucerească publicul și are o soluție bazată pe psihologia pozitivității.

Pe scurt, dar merită filmul, nici nu pare de 20 de minute:

Creierul nostru este programabil într-o măsură, dacă faci un lucru destul de des devine norma. Neuronii își crează ca un fel de autostradă pe care e mai ușor să o iei de fiecare dată, decât să tot ocolești pe străduțe, care ar putea să aibă posibilități noi, lucru care ne ajută de multe ori, dar poate crea și obiceiuri negative. Aceste 5 mici gesturi pozitive zilnice sunt menite să creeze noi obiceiuri, noi conexiuni în creierul tău.

Sunt mândră să zic că fac deja trei din aceste 5 gesturi și le-am simțit beneficiile. Și nu doar la lucru. Shawn vorbește despre serviciu pentru că altfel își poate implementa programul, dar gesturile folosesc oricând.

Țin jurnal cam de când aveam 11 ani, am caietele păstrate în bibliotecă. Majoritatea nu sunt terminate, e scris o dată la 6 luni în ele, în momente grele, în care aveam nevoie să mă descarc. Scrisul e aproape ilizibil în multe pagini. Până când am citit pe un blog, probabil Iluminated Mind, că cine are jurnal nu are nevoie de psiholog. Și de 3 ani a devenit un obicei, acum nu trece săptămână, deseori zi, în care să nu scriu. E ca și când creezi o a doua relație cu tine. Relația în care îți observi comportamentul și reacțiile, îți vezi slăbiciunile și punctele forte mai bine. Pentru mine e pur și simplu că mă obișnuiesc cu mine așa cum sunt, în sfârșit.

Aceeași poveste e și cu actele de bunătate. Cea mai bună metodă de a face asta e prin voluntariat, după cum am vorbit aici și aici. Oricum, acest TedTalk m-a convins să mai încerc și altfel, să-mi depășesc niște limite de conexiune și apropiere.

Din septembrie,  de când am făcut un curs de meditație în minunata Dumbravă, fac meditație jumătate de oră pe  zi. Aici trebuie un post separat, să descriu toată experiența, fără să dezvălui prea multe. E o călătorie plină de provocări, dar merită din plin. Nu vreau să exagerez că mi-a schimbat viața complet, am învățat că la mine încântarea exagerată trece prea repede, așa că zic doar că am ajuns la concluzia că este mai necesară decât sportul în viața noastră. E ca și când creierul nostru este o tehnologie foarte avansată pe care nu știi să o folosești și nu te chinui să afli mai multe. Când faci meditație afli mai multe, numai că fiecare află altceva, singurul lucru comun este că devii mai obiectiv față de tine. Un proces fascinant care ajută și la calm, echilibru, concentrare mai bună, motivație, ajută unde e nevoie de fapt. Până scriu eu mai multe, puteți citi ce zice Lynch despre asta și să încercați la Seeds for Happiness, unde sunt tot felul de ateliere.

Mie îmi mai rămâne să mă reapuc de sport și să-mi fac un nou obicei de 3 lucruri pentru care sunt recunoscătoare în fiecare zi.

Old movies obsession: Gilda

Revin cu obsesia mea cu filmele vechi. Am descoperit un canal special cu filme vechi. Nu sunt toate filmele din lume, dar sunt filme bune.

Totul a reînceput când am citit un articol de pe The Dainty Squid, o fată amuzantă cu părul albastru cu o pasiune pentru vintage, cusut și pisici (trebuie să existe și o comunitate pentru că știu multe fete cu aceleași pasiuni, eu sunt clar una dintre ele), 3 sfaturi care să te țină motivat când lucrezi de acasă. Și primul dintre ele era să ai o listă de filme pregătite care să te însoțească la cusut. Și am început să caut filme la care să mă uit. Și a funcționat, cusutul merge mai ușor așa. Probabil de asta se făceau sarcinile astea într-o clacă înainte, e mai ușor să faci sarcini repetitive când vorbești cu cineva, asculți și spui povești. Cusutul cu filme e ca un fel de ‘clacă solitaire’. 😛  Dau și eu cu presupusul, sunt foarte surprinsă că a funcționat.

În schimb, în filmele vechi mai găsești ceva, pe lângă povești bine spuse…haine frumoase și impecabile.

O_O

Și filmul e la fel de bun. Chiar nu mă așteptam. Din trailer părea că face crize tot timpul și l-am evitat multă vreme cu bună știință. Dar e un film foarte bun, bine jucat, bine regizat, poveste palpitantă, the works.

Nu vreau să dau spoilere, că se poate găsi oriunde un rezumat al filmului, prinde bine să intri în poveste, în atmosferă. Câteodată cred că trebuie să ai o anumită genă ca să te atragă filmele astea mai degrabă decât cele noi, pline de efecte speciale realiste, muzică emoționantă, dinți perfecți și ce-o mai fi.

Dar să mai vorbesc despre haine.

There’s the house dress. Nu cred că toate femeile se îmbrăcau așa, oricum e vorba de o cântăreață căsătorită cu un milionar, cu un fler pentru dramă, dar ce imaginație!  Să te îmbraci așa în casă, parcă devine o experiență foarte interesantă deodată, ca și când ceva misterios se va întâmpla. 🙂

Jacheta asta din paiete e lungă, n-am reușit să o surprind întreagă, era cadrul prea scurt, dar e perfectă pentru covorul roșu chiar așa cum e în film.

Ăla e meniul meu de VLCplayer, poate-l recunoaște cineva. 🙂 Rochie creion cu umerii lați, subliniază silueta clepsidră sau creează iluzia că ești foarte slabă, în funcție de corp. Curea cu ținte, brățări cu ținte… Din nou, poate fi purtată astăzi, cu umerii puțin micșorați totuși.

Și preferata mea, tot o rochie de casă, cu mâneci bufante, metri de mătase transparentă tăiată pe bie și, obsesia mea din ultima vreme, pliurile perfecte la umeri. Cu paiete și gulerul care a revenit acum peste tot pe podiumuri.

Poate de asta nu vreau să povestesc ce s-a întâmplat în film, pentru că trebuie văzut. Pe mine hainele m-au ajutat să intru pe o anumită frecvență, fiecare cu plăcerea lui. Și sunt lucruri interesante de citit după, despre film. De exemplu că toate hainele au fost făcute de Jean Louis, care a mai lucrat și cu Marlene Dietrich  și cu Marylin.

Revisiting Hitchcock

Pentru că mai durează pozele de la prezentarea Adrian Oianu, scriu despre ce mai fac.

Se pare că după TIFF mi-a revenit obsesia pentru filmele vechi.

O fi de la genialul de Metropolis! 🙂 {Am cărat și poster de la Cluj, ca să fie clar cât de mult mi-a plăcut.}

Așa că m-am uitat la Hitchcock.

Așa o nevoie am avut să evadez, mai accentuată decât starea mea obișnuită, încât în 5 zile am văzut: Vertigo, The Man Who Knew Too Much, The 39 Steps, Rebecca, Number Seventeen, Dial M for Murder și The Trouble with Harry. Înainte văzusem clasicele, de vreo 3 ori fiecare, North by Northwest, Psycho și The Birds. Când eram mică mi-era prea frică să mă uit până la capăt la The Birds.

Trebuie să mărturisesc că nu mă așteptam să fie așa. Am crescut tot auzind numele astea, așteptându-mă să fie filme extraordinare pe care să nu le înțeleg, care să mă lase paf, etc.

Și am surpriza să aflu că nu sunt.

Poate aveam eu o concepție greșită, toți regizorii mari sunt puțin bizari, au fixurile lor și pentru că au curajul să le ilustreze prin filme să facă o operă de artă din asta, ajung să fie respectați.

Ei, Hitchcock e diferit. Are cadre impecabile, memorabile, inovații în folosirea camerei, tot ce vrei, dar e regele suspansului (parcă auzisem undeva porecla asta). Un plus pentru el e că aproape toate filmele sunt făcute după cărți, e un mare talent ăsta, să poți transcrie cuvintele în imagini.

Și mă amuză foarte tare. Sunt filme făcute în 30, 40, 50 și, totuși, dacă n-ai citit nimic despre ele, te surprind.

Mi-a plăcut să descopăr la sfârșitul filmului că eu încă nu bănuiam ce o să se întâmple. Unul din cele mai încântătoare sentimente pe care poate să ți-l inducă un film, și unul dintre cele mai greu de atins. Asta s-a întâmplat în special în Rebecca, unde la final eram la fel de surprinsă ca personajele.

Fac parte din rândul cârcotașilor, probabil am niște veleități de scriitor/cititor înveterat, și surprind structura repetitivă dintr-un film. Și mă prind, știu care va fi finalul. Dacă e un film prost, în general te prinzi de la început. E clar, o să fie aia cu ăla de fapt, de asta se poartă toată lumea așa, de asta e muzica așa. Pot să zic că sunt o mică maestră la asta, la stricat filmele pentru restul oamenilor. 😛

Adevărul e că există un fel de satisfacție să te prinzi dinainte. Dar dacă e filmul bun accepți iluzia. Poate de fapt asta e, la un film vechi accepți anumite iluzii în plus, din start. E ca un mic acord.

Cu Hitchcock însă am descoperit că e mult mai mare satisfacția să te lași surprins de poveste. Să fii în suspans. 🙂

Dacă știu că nu o să explodeze creieri peste tot în 5 minute sau o să fie cine știe ce drujbe, bombe, mitraliere… ce-o mai fi care o să provoace un masacru, mă las antrenată în emoția groazei. 😛

În filmele vechi există o discreție care mă atrage, pe care o respect.

Unele lucruri trebuie lăsate să se înțeleagă.

Asta cred că trebuie să fie o trăsătură a oricărui film bun. 🙂

Sau poate pur și simplu trebuia să trăiesc atunci.

Recomandarea mea e să vedeți măcar The Trouble with Harry. Poate nu vă plac filmele vechi la fel de mult ca mie, dar acesta e o comedie clasică. Îl pun în top 5 comedii împreună cu Dr. Strangelove și Arsenic and Old Lace.