Hospice și cadouri din fetru

A fost o săptămână foarte crafty. Am participat la ultima sesiune a atelierelor Hospice și ce de obicei a fost o terapie foarte bună. Voluntariatul mă ajută întodeauna să-mi revin după perioade obositoare, în special pentru că oamenii sunt faini și-ți tot vine să stai cu ei. Oamenii mă fac să revin la Hospice, atunci când Bucureștiul e prea rău și nu mai suport să fiu înghesuită printre bădărani. (Imagine evocată de autobuzele cu ocazia primei ninsori:P).  Toate astea pe lângă ocazia de a ajuta.

Eu am vrut să mă joc cu fetrul anul ăsta. Mi-am adunat inspirație de peste tot pe net și am trecut la treabă. Am reușit să fotografiez numai astea, dar tot e bine, data trecută n-am fotografiat nimic.🙂

 om de zăpadă, umeraș cu haine, căciulă de moș crăciun, globuri toate din fetru ‘Globurile’ sunt după un tutorial de aici, umerașul e după altcineva, tre să fac niște research serios pentru linkul ăla. Oricum, văd că tot apar hăinuțe ca decorațiuni de Crăciun. Mă bătea ideea să fac tot bradul de ‘designer’, hăinuțe pe umerașe pentru mine și un set frumos de type Archer (ales special pentru ocazie) pentru David.  Toate din fetru bineînțeles.

Pentru seara asta  am făcut o mică poantă, se face petrecerea voluntarilor iar tema e cea mai amuzantă pălărie. So….

pălăria Hospice amuzantăȘi am început seria de cadouri pentru Crăciun.

vedere fetru pietricica piatra neamțAșa ca pentru cineva care e mutat și când devine nostalgic își amintește de unde vine… Mă gândesc că anul viitor când o să o agațe în brad o să-i aducă un zâmbet pe buze.🙂 Într-o parte, ca soarele ăla mic.

felt T rex card

Asta e pentru finul meu, un băiat foarte special care de când vorbea știa că vrea să ajungă paleontolog și știe cam tot despre dinozauri. În trecut am încercat să o dau pe latura mai fantastică a dinozaurilor, dragoni mai degrabă, but no, nu merge. Știe toate datele fantastice și nefantastice despre dinozauri așa că trebuie ceva ultra specializat.😛 Eu sper să recunoască urma de T rex.

felt card Earth yantra Și o vedere care amintește de lucrurile mai profunde, mai importante, care ar trebui să te ajute să uiți problemele nesemnificative de zi cu zi, o yantra. Nu m-am putut abține și am reinterpretat simbolul puțin, în loc să pun doar un cerc, care ar fi însemnat energia apei, am pus Pământul. Să tragem puțin și spre ecologie nu?😛

Bun, și imediat după poze…

pim cu yantraPim aprobă beteala.🙂

One thought on “Hospice și cadouri din fetru

  1. […] de bunătate. Cea mai bună metodă de a face asta e prin voluntariat, după cum am vorbit aici și aici. Oricum, acest TedTalk m-a convins să mai încerc și altfel, să-mi depășesc niște limite de […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: