Filmele lui Adrian Oianu

O restanță de pe 1 septembrie. Mult promisele imagini de la Adrian Oianu, „Not Cool”. Numai că nu sunt fotografii, ci un filmuleț:

E o idee foarte bună să faci video mai degrabă, decât poze, pentru modă. Trebuie să vezi materialul în mișcare, fața, spatele, laterala, lumina reflectată pe diferitele cute, pliuri… e altceva. Oricum nu e aceeași chestie cu a fi fizic acolo, poate doar tehnologia HD e capabilă să redea aceeași fidelitate a imaginii.

Am avut deseori sentimentul că atunci când sunt în fața a ceva frumos, măreț și scot aparatul să fac o poză, mi se pare că surprind ceea ce văd. Dacă arăt pozele alea cuiva acasă ăla cască lângă mine pentru că nu redau același sentiment, se aplatizează într-un fel. Este normal, lentila distorsionează, chiar și la profesioniști, numai că ei știu să profite de defectele ei. Gata cu perorația despre imaginea virtuală. Să revenim la haine. 🙂

Îmi place că această colecție e promovată și în alt fel. Este vorba despre Tactile Project, o serie de video-uri care creează un personaj. E o anumită fată care poartă aceste rochii, care din când în când e supărată, alte ori e romantică, de cele mai multe ori e veselă. O vedem cum se simte bine peste tot unde merge, pe câmp, prin pădure, într-o cameră verde superbă, nu neapărat datorită hainelor, ci pentru că hainele o reprezintă.

Sunt convinsă că pentru fiecare om există un stil ideal, care îi avantajează corpul, îi reprezintă personalitatea, este comod, creativ și nou prin creativitatea sa. Trebuie să te explorezi puțin ca să ajungi la așa ceva.

Asta îmi exprimă mie filmele lui Oianu, explorarea pe care o pot încuraja hainele. Sau tactilul, de ce nu? Pentru că despre asta e vorba până la urmă. Cel puțin pentru mine.

Preferatul meu este chiar ultimul film, cel cu camera verde superbă.

{Sunt numai pe facebook și pe site-ul oficial, deci nu pot să le integrez în acest post.}

2 gânduri despre „Filmele lui Adrian Oianu

  1. Salut! Pot sa ti le trimit pe transfer (episoadele), daca vrei!

    Da-mi o adresa de email!

    Catrinel (PR Adrian Oianu)

Lasă un răspuns către dexez Anulează răspunsul