Comunităţi instant

În fiecare dimineaţă de o lună merg cu 135 de la Foişor până după Real Vitan, la penultima staţie Policlinica Unex A-Z.

Îmi iau două cărţi cu mine, în cazul în care mă plictisesc de una dintre ele, am muzică pe mobil, am un carneţel în care-mi mai notez chestii …

Pare că mă plictisesc îngrozitor pe autobuz şi fac orice să-mi ţin mintea ocupată. De fapt, deseori e un pretext să mă pot ascunde de oameni ca să-i observ în linişte. Cred că şi atunci când voi avea maşină sau bicicletă, tot voi lua autobuzul să fac acest exerciţiu.

Sunt sigură că toată lumea îl face, doar suntem români, ne uităm direct unul la altul, cu gândurile şi prejudecăţile afişate printr-o expresie evidentă, ne place să ne comparăm constant cu cei din jur, să-i poziţionăm în funcţie de standardele noastre…  Cel puţin aşa par că gândesc oamenii din autobuz. Eu încerc să mă păstrez obiectivă, să primesc informaţiile aşa cum sunt, după aceea analizez rolul lor în lume şi ce ar trebui să învăţ din ele.

Şi-mi amintesc de fiecare dată de Walker Evans (acum că am aflat cum îl cheamă) şi pozele lui cu pasagerii din metrou. Asta e preferata mea, doamna aia pare româncă dar îmbrăcată ca pe vremea Prohibiţiei şi pare că i-a aflat secretul fotografului . (Seria asta de fotografii a fost făcută cu aparatul ascuns în palton, după cum îmi aminteam)

Săptămâna trecută s-a urcat un aurolac. Toată lumea l-a exilat în spatele autobuzului, prbabil pentru că mirosea urât. El s-a aşezat direct pe jos, poate în protest. A început să tragă din punga lui, gest urât pentru mini-comunitate pentru că toată lumea inhala aburii lui, în concluzie îi aruncau cuţite din priviri.

La următoarea staţie se urcă nişte curajoşi în spate. Se aşează în separeul din patru scaune din spate. Eu eram cu spatele la ei, dar am observat cum lumea s-a relaxat, semn probabil că aurolacul fusese înlăturat. Am trecut de o staţie, şi mi-am dat seama că era din nou încordarea în aer. Mi-am scos căştile din urechi: curajoşii erau beţi morţi şi ce sertau ţipând aproape.

Poate de asta l-au alungat de fapt pe aurolac, nu pentru că erau „curajoşi”.

Am mers restul staţiilor în ţipetele lor indescifrabile. În autobuz era muzica relaxantă pe care o pun împreună cu imaginile cu animale şi peisaje. Au avut idei bune ăştia de la RATB, păcat că trebuie mulţi ani ca să-şi facă efectul.

Înainte să cobor suprind cu colţul ochiului o fată cu o basma islamică, cu un tricou roşu mulat pe care scrie „GOD”, ironic, nu?😀

2 thoughts on “Comunităţi instant

  1. sabina spune:

    muzica aia relaxanta din RATB ar trebui promovata la playlist ca sa fie eficienta. o singura melodie, sau ce-o fi aia, devine de fapt stresanta in timp. eu cel putin am auzit doar una.

    • dexez spune:

      da, ar trebui să mai schimbe. Ar merge să bage numai muzică clasică. Ce lovitură ar fi pentru şoferii manelişti sau hauserişti😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: