Aici intervine votul alternativ, o soluție care s-a ivit în discuția despre democrație. Una dintre cele mai mari probleme ale democrației este că promite votul majorității și de fapt se bazează pe reprezentanți aleși pe bază de vot, care nu ies întotdeauna cum vrea majoritatea. Nu vreau să intru în discuții dacă majorității ar trebui să i se acorde atâta putere, democrația este sistemul cel mai bun pe care-l avem, dar oamenii sunt tot mai dezinteresați să meargă la vot, în principal pentru că nu se simt reprezentați. Deci, pare că democrația eșuează exact în punctul în care ar fi trebuit să exceleze. Sistemul are bube, care pot duce foarte ușor la corupție și o competiție formată numai din două partide, o tendință vizibilă nu numai la noi.

Cel mai bine se înțelege din filmele lui C.G.P.Grey, un profesor din UK, din câte am dedus eu, care s-a gândit să explice câte ceva pe înțelesul tuturor: de la cafea, time management pentru profesori și de ce se schimbă ora, până la 2012 și sistemul de vot.

Aici este sistemul de vot actual explicat pe scurt, cu animale bineînțeles, ca să ne uităm la ceva drăguț în timp ce gândim. Și o demonstrație foarte bună despre cum 80% din oamenii care au votat ajung să fie nemulțumiți cu cine a ieșit.

Și sistemul propus ca alternativă. Toată ideea este să ai vot cu preferințe, adică atunci când votezi, nu mai ești forțat să o faci strategic, nu-mi place deloc de ăla, așa că îl votez pe celălalt numai ca să nu iasă el. De câte ori nu ne-am trezit că se îmbulzește lumea în ultimele ore de vot numai ca să voteze cel mai mic rău? Votul alternativ dă ocazia mai multor partide să existe și să aibă o părere contrară față de a partidului favorizat. Și asta e intenția, nu? Să fie îndeajuns de multă competiție între ei încât să aibe grijă să nu calce în strachini ei singuri. Nu să trebuiască să-i tragă cineva de mânecă ca să le amintească unde sunt și, mai ales, de ce sunt acolo: să reprezinte oamenii.

Nu e o soluție perfectă, dar mie mi se pare foarte realizabilă și funcțională. Ideea e că partide mici au tot ieșit în ultimii ani și au fost înghițite, trebuie încurajatată schimbarea, numai așa ne propunem să evoluăm constant.

Tot ce trebuie să schimbi e un sistem de gândire și niște buletine de vot. Un fleac!

Vreau să scriu despre aceste proteste extraordinare. Pentru mine protestul este singura formă de reglare pe care o are societatea în fața puterii.

Sunt de părere că ar trebui să protestăm măcar o dată pe an, ca să le reamintim aleșilor noștri că ei sunt acolo ca să decidă în numele nostru. Ca un fel de bilanț al anului, dacă sunt proteste, le zicem că nu s-au descurcat; dacă nu sunt, facem sărbătoare în stradă. Francezii o fac cel mai bine, dau dovadă de o solidaritate incredibilă de fiecare dată când nu sunt de acord, am asistat la 3 luni de proteste alături de ei, pentru o lege care nu reprezenta nici 1% din situația noastră.

Lemonde.fr a descris foarte bine situația noastră în aproximativ două pagini, protestele sunt surprinzătoare, noi fiind de obicei apatici. Iar restul articolului este o punere în perspectivă în linii mari: privatizările îndoielnice care au devenit o metodă de îmbogățire, sistemul de sănătate care funcționeză pe modelul „mai bine nu te îmbolnăvești” sau bacșiș, tăcerea președintelui etc.

Protestul ar fi fost demult o măsură pentru situația noastră, cu un guvernământ corupt direct după dictatură, în care oricine se bagă în politică ajunge mai devreme sau mai târziu să fie înghițit de acest cerc închis care s-a dovedit a fi canalul perfect de îmbogățire rapidă pentru cei dispuși să dea din coate. Adică ceea ce zice și Le Monde.

Ieri, când m-am convins că nu e nici politic, nici huligănesc, am ieșit alături de cei de la Universitate. În mod normal sunt prima care susține orice semn de revoltă justă, dar am căzut în capcana presei, care a exagerat violența de părea că numai asta se întâmplă. Grupa împreună cu care fac germana era într-o stare de panică: toți fugeau de Universitate, se așteptau să fie agresați la metrou, nu e problema lor. 15 oameni din medii diferite cu aceeași informație, aceeași atitudine.

La fața locului, majoritatea protestarilor are semne cu „Fără violență”, pentru că orice formă de violență tot nouă ne face rău în final. Și m-am bucurat să mă întâlnesc cu prieteni, amici și cunoștințe mobilizate de aceași sentiment de solidaritate. Mă bucură să văd tineri intelectuali, cu mesaje pertinente și în cunoștință de cauză. La astfel de adunări se găsesc întotdeauna și aceia care vin de distracție și că pot să înjure pe cineva. Sunt și din ăștia, dar majoritatea nu e, ceea ce e mult mai important de subliniat.

Ei bine, am adunat câteva din scandări (le scriu așa ca să citiți și ritmul):

Vrem spi-tale/ Nu vrem cate-drale

Revo-luție/ Pentru consti-tuție

Cine sare/ Vrea schim-bare

Și, apelul pentru cei de acasă:

Ieșiți din casă/ dacă vă pasă

Și asta vreau să zic și eu. Se vorbea de un marș de la Universitate la Victoriei, mâine (miercuri) la 20:30. Orice om în plus contează, oricare ar fi părerea sa.

Totul a reînceput când am citit un articol de pe The Dainty Squid, o fată amuzantă cu părul albastru cu o pasiune pentru vintage, cusut și pisici (trebuie să existe și o comunitate pentru că știu multe fete cu aceleași pasiuni, eu sunt clar una dintre ele), 3 sfaturi care să te țină motivat când lucrezi de acasă. Și primul dintre ele era să ai o listă de filme pregătite care să te însoțească la cusut. Și am început să caut filme la care să mă uit. Și a funcționat, cusutul merge mai ușor așa. Probabil de asta se făceau sarcinile astea într-o clacă înainte, e mai ușor să faci sarcini repetitive când vorbești cu cineva, asculți și spui povești. Cusutul cu filme e ca un fel de ‘clacă solitaire’.  Dau și eu cu presupusul, sunt foarte surprinsă că a funcționat.

În schimb, în filmele vechi mai găsești ceva, pe lângă povești bine spuse…haine frumoase și impecabile.

O_O

Și filmul e la fel de bun. Chiar nu mă așteptam. Din trailer părea că face crize tot timpul și l-am evitat multă vreme cu bună știință. Dar e un film foarte bun, bine jucat, bine regizat, poveste palpitantă, the works.

Nu vreau să dau spoilere, că se poate găsi oriunde un rezumat al filmului, prinde bine să intri în poveste, în atmosferă. Câteodată cred că trebuie să ai o anumită genă ca să te atragă filmele astea mai degrabă decât cele noi, pline de efecte speciale realiste, muzică emoționantă, dinți perfecți și ce-o mai fi.

Dar să mai vorbesc despre haine.

There’s the house dress. Nu cred că toate femeile se îmbrăcau așa, oricum e vorba de o cântăreață căsătorită cu un milionar, cu un fler pentru dramă, dar ce imaginație!  Să te îmbraci așa în casă, parcă devine o experiență foarte interesantă deodată, ca și când ceva misterios se va întâmpla.

Jacheta asta din paiete e lungă, n-am reușit să o surprind întreagă, era cadrul prea scurt, dar e perfectă pentru covorul roșu chiar așa cum e în film.

Ăla e meniul meu de VLCplayer, poate-l recunoaște cineva. Rochie creion cu umerii lați, subliniază silueta clepsidră sau creează iluzia că ești foarte slabă, în funcție de corp. Curea cu ținte, brățări cu ținte… Din nou, poate fi purtată astăzi, cu umerii puțin micșorați totuși.

Și preferata mea, tot o rochie de casă, cu mâneci bufante, metri de mătase transparentă tăiată pe bie și, obsesia mea din ultima vreme, pliurile perfecte la umeri. Cu paiete și gulerul care a revenit acum peste tot pe podiumuri.

Poate de asta nu vreau să povestesc ce s-a întâmplat în film, pentru că trebuie văzut. Pe mine hainele m-au ajutat să intru pe o anumită frecvență, fiecare cu plăcerea lui. Și sunt lucruri interesante de citit după, despre film. De exemplu că toate hainele au fost făcute de Jean Louis, care a mai lucrat și cu Marlene Dietrich  și cu Marylin.

Nu știu de ce am chef să scriu pe aici, vreau să știu că n-am uitat pozele astea prin vreun folder ascuns.

Ieri am tras o fugă scurtă pe munte, să vedem ce mai face bordeiul. Am luat aparatulși m-am aventurat la poze de-ale mele, cu multe structuri repetitive, texturi vizuale, atmosferă instant.

Asta e cea mai atipică textură pe care o am (am o colecție împrăștiată prin foldere), în general cărămizi, pavaj, cabluri, frunze, lucruri care se repetă și mă fac să mă gândesc la un imprimeu pentru haine. Nu știu ce imprimeu ar putea să iasă din textura asta, am să știu când o văd.

Uite și scânduri…

Colțul unui bordei de fân…

Aici nu mai e textură, dar sunt niște culori strașnice. Nu e foarte bun pentru fotografie cerul ăsta, dar e un albastru ireal. Și cum face verdele prin contrast… îmi bubuie capul de idei.

Și asta e așa de atmosferă. Încadrarea mamei mele, care face cam la ghici, dar le nimerește din când în când.

Așa, înainte de Anul Nou să vorbim despre orice altceva.

Parcă și frazele-s mai sacadate de agitația de aici.

Rochia asta în triunghiuri e cadoul meu de Crăciun de la David.

O bijuterie pentru gât, de fapt un cercel desperecheat care oricum se potrivește mai bine ca broșă.

Suprapuneri cu cardigan, geacă de blugi, palton. Iar rochia cămașă e peste o altă rochie de mătase.

Eșarfa rusească de la bunica mea care pare că se potrivește cu orice.

Noua tunsoare care se vede cel mai bine din profil.

În poza asta se vede o codiță din broșa- Dexter, luată ca să-l am tot timpul cu mine, portocaliu e accentul care completează paleta de culori.

Ce se vede în spate e păduricea dinspre Șcheia, locul de joacă preferat când eram mică.

Iar când să plecăm, ce zărim într-un copac?

Ceva negru, pufos și cu ochi

Black cats follow me everywhere

Am ajuns cu trenul la  6 dimineața, dupămulte aventuri, am venit ne-am lăsat bagajele și am pornit spre Oser. Am nimerit cu un taximetrist care nu fusese demult și ne-a dus la o poartă închisă. Deși ne-am plimbat prin zonă destul, tot am ajuns prea devreme. Credeam că târgul se închide la 12.00 și că era deja animație. La 11.00, când am plecat, încă se montau standuri.

Îmi plac mult târgurile astea. În fiecare oraș în care merg, fac tot posibilul să ajung la cel de acolo. E un loc în care simți vibrația orașului altfel. Într-un fel faci parte din viața oamenilor ăia, pentru câteva secunde. Fiecare obiect este mai frumospentru că are o poveste. Îmi place când lucrurile fac asta.

Deși am văzut multe lucruri frumoase, am lautdoar mărunțișuri și un palton bleumarin, military inspired. De abia aștept să-l iau diseară la concert. Poatereușesc să mai pun un outfit, că tot am vreo 10 fotografiate și niciodată arătate.

Pentru că de dimineață era cam pustiu, toți ne-am simțit într-un mod ciudat trași deșuruburi. Peste tot unde vedeam rîmâneam să ne uităm îndelung. Parcă se potrivesc cel mai bine în peisaj.

Am văzut și niște coșuri perfecte pentru posibila bucătărie din Cluj, cu multe culori diferite ramificate dintr-una.

Și pornesc cu un desen frumos, dintr- carte scanată.

Peste tot în carte femeile proaspăt intrate în Prohibiție sunt desenate în poziții din astea grațioase, cu capul puțin înclinat, visătoare și un genunchi îndoit. Îmi place mult lenjeria retro, din orice decadă, pentru că a început să-mi placă mătasea, și cum se simte ea pe piele, și ce sentiment de libertate conferă în comparație cu lenjeria modernă.

Pe lângă desene frumoase e și o carte foarte folositoare: Lesson III: How to make underwear.

Este disponibilă gratis pe Antique Pattern Library, cu puțină răbdare (trebuie salvată fiecare poză în parte), un site cu intenția frumoasă de a nu pierde tehnica lucrului de mână. Este în special pentru broderie și cusături decorative, dar e site-ul perfect pentru o seară de iarnă când îți vine să stai la foc (sau radiator în cazul meu, care are aproape aceeași lumină plăcută ca și focul) și să faci ceva cu mâinile, ca mai demult.

Imaginile cu care suntem bombardate în fiecare zi, inevitabile: pe net, pe stradă, în reviste, etc. prezentate ca idealuri și modele de admirat, prezintă o fantezie. Nu știu câte femei știu asta, că e un statut de fantezie, era un articol despre asta pe StyleDiary pe care nu-l găsesc momentan, că totul e creat special pentru a stârni reverii și dorințe. Internetul a popularizat efectele adverse ale  Photoshopului, dar nu se reduce numai la asta.

În primul rând toate fotomodelele au vârste foarte mici, încep de la 13-14 ani, majoritatea au 16-18. Când mai descopăr câte o fată din asta, a cărei fizionomie trădează vârsta, mă surpinde să văd că hainele ei nu sunt tocmai tinerești. Lungimi și lărgimi dificile, care arată bine pe un corp tănâr (apropo de lucruri bătrânești, ce frumos e paltonul de mai jos! ).

*

Încadrarea, luminile, machiajul, coafura sunt deja cunoscute, dar țin să le reamintesc. Oricine care a încercat să facă un portret sau o poză întreagă vreodată a intuit poate importanța lor. Oricum, până nu vezi tu impactul direct, cu greu poți să-l conștientizezi pe deplin.

Și într-o seară, tot mă uitam la poze să mai văd o idee, o culoare, ce vine bine pe ce conformație și am avut o mică revelație. Că modelele sunt atât de mici pentru că atunci e feminitatea la maxim, pielea e proaspătă, trăsăturile de femeie s-au dezvoltat, dar nu cât să fie șoldurile late, adică prea femeie. Totul e cât trebuie atunci. Bun, dar cât trebuie pentru ce anume? Doar nu sunt idealul suprem? Pentru că, nu-i așa, au existat vremuri când omul ‘împlinit’ era considerat sănătos și prosper. Medicina și știința ne-au învățat  că alimentația echilibrată și moderația sunt cheia sănătății. Nu se știe când vor exista descoperiri care poate vor schimba ceea ce considerăm noi acum adevăr dovedit și ni se vor schimba și idealurile. Ei bine, sunt ce trebuie pentru fotografie și pentru haine.

Pentru că, momentan, orice obiectiv are o distorsiune, adaugă kilograme. Și nu mai arată bine, nici hainele, nici omul. În opinia celor care vor pozele. Asta e toată motivația pentru modele atât de slabe și atât de tinere. Pozele acestea au stârnit toată filozofia asta, fata asta are probabil 15 ani, iar silueta ei e rectilinie/filiformă/ infantilă/șnur/ etc. Poate trebuie cunoscută pe scară largă motivația asta, să fie ca steluțele alea din oferte, care de obicei înseamnă vești proaste. Poate ar trebui să fie și steluțe cu vești bune.

* Modelul din acestă poză poartă CevaScump, CevaMultPreaScump și Tocuride1km, în Photoshop i-au fost reduse cearcănele și uniformizată pielea, modficate șoldurile spre 70cm (-15cm) și bustul spre 60cm(-20cm); are 16 ani.

*

N-am nimic împotriva fetei ăsteia, bravo ei că are contracte la vârsta ei, că face un ban. N-am nimic nici împotriva firmei respective, e normal să-și urmărească interesul să vândă, să angajeze modele care să poată purta 80% din hainele lor. N-am nimic nici împotriva faptului că nu există încă legi care să reglementeze marketingul și până unde poate merge el. Sunt indignată, nu vreau ca lucrurile să fie așa, dar mi se pare că cea mai bună soluție este la îndemâna fiecăruia, informația îți dă puterea de a alege.

În acest caz, dacă știi cât mai multe despre acest proces, ajungi să te accepți așa cum ești, mai repede. Și poți să te ferești conștient de capcanele marketingului, de identificarea cu imaginea pe care o vezi, de nefericire permanentă pentru că asta e premiza de la care pornesc reclamele, de lucruri inutile dorite pentru că ai aflat de existența lor.

Concluzia este că trebuie să ne reamintim singuri permanent că suntem foarte influențabili, și dacă te simți foarte nefericit cu tine într-o zi, închide televizorul, calculatorul, ce-o mai fi, ieși afară și observă oamenii. Vezi câți din ei sunt sau ți se par că sunt atât de slabi/grași/urâți/bogați… mai nu știu ce de cât tine. Se poate completa cu orice aici.

Ca de exemplu cu fata asta, încântătoare și cu propria ei personalitate.

Pe Lipscani de la ultimul pălărier de tradiție, după cum susținea el, am cumpărat-o cu 15 lei. O excepție, în rest erau toate peste 100 de lei. Pe asta o făcuse pentru un spectacol și era prea mică. Perfectă pentru mine, mai ales că are o poveste.

Sacoul e SH sau trifted, cum se mai zice. Am o mică obsesie pentru modelul brăduț, tweed, îl am pe sacou, pe plovăr și pe ciorapi. Mixing and layering the same print , double pun for fashion.

Pozele sunt făcute săptămâna trecută, într-una din ultimele zile însorite. Am găsit în Pipera frumoasa vitrină înverzită, iar doamnele dinăuntru coseau. Mă urmăresc mașinile de cusut de când m-am apucat și eu.

Cizmele astea sunt eterne. Le am de vreo cinci ani, le-am primit cadou de ziua mea, au fost scumpe din câte știu, dar pot să zic că sunt o adevăratăcomoară. Stilul asta puțin militar, așa de cazarmă, adaugă mult farmec oricărei ținute, un farmec de aventură, cum îi zic eu. Și, din câte urmăresc eu moda e un trend permanent.

And some modelling

Iar restul e cam așa: Geantă H&M, Plovăr Pull&Bear, pantaloni scurți Vero Moda, curea Zara, dresuri Meli Melo, cizme Corso Como.

Supa asta a gătit-o sora mea, când a gătit prima oară acasă. Înainte de ea nu mai mâncasem altă supă cremă decât supă de ciuperci la plic. Și nu se compară. Atunci a început dragostea mea pentru supe creme. Iar gustul dovleacului merge perfect cu cartofii. N-am găsit încă altă variantă în care să-mi placă gustul de dovleac, la cuptor, aburi sau în plăcintă rămâne mult mai pregnant decât aici.

 Ingrediente:

1 dovleac de 1kg

5-6 cartofi albi

1 cartof dulce mare

2 cepe medii

un sfert de pachet de unt

o jumătate de smântână mică

2 foi de dafin

pătrunjel uscat, sare, piper

Preparare:

Rețeta se poate adapta. Eu gătesc mult după inspirația, ce gusturi mi se par mie că se potrivesc în acel moment și aleg după miros. Am prostul obicei să nu gust, mai uit sare, dar îmi place ce-mi iese. Și altora.

Am curățat dovleacul de coajă și sâmburi. L-am tăiat în bucăți destul de mici, ca să fiarbă mai repede. Tot așa am făcut și cu cartofii albi și cu cel dulce. Am curățat și tăiat ceapa julienne și am și pus-o la călit în puțin ulei de măsline.

După care am pus la grămadă ce-am tăiat mai sus și am acoperit cu apă. Am pus condimentele și capacul și mi-am căutat treabă până a fiert. Am amestecat din când în când, totul la foc mare. După ce totul era moale, de nu opunea rezistență furculița, am luat de pe foc și, păstrând apa în care a fiert într-un bol, am strecurat legumele.

Se scot foile de dafin și, în etape, se dau toate prin blender sau robot. La fiecare porție am adăugat din apa păstrată, cât jumătate din cantitatea de legume. Plus puțin unt sau smântână. De obicei, supa cremă cere și multă smântână și mult unt. Eu am încercat cea mai mică bucată până a ajuns să fie îndeajuns de lichidă, dar și cremoasă-delicioasă.

S-a terminat repede, deși au fost vreo opt porții. Niște crutoane ne-au lipsit.